Public Speaking Competition 2011

Azi am fost la Public Speaking Competition. A fost o experienţă ce nu o voi uita nicicând.

Am cunoscut persoane noi, am revăzut persoane cunoscute şi am împărtăşit multe idei, toate pe parcursul a câteva ore.

Trebuie să menţionez că fiecare speech conţinea idei frumoase. Participanţii s-au axat pe 2 teme geneale: Words are not Enough şi Lessons for the Future, însă evident fiecare a intrepretat în felul său unic ideile care le-a spus.

Iniţial, în semi-finală, toţi participanţii au fost divizaţi în 4 echipe de circa 9-10 persoane şi a trebuit să prezentăm speech-ul nostru şi să răspundem la careva întrebări din partea juriului sau a particianţilor. Apoi din fiecare grup au fost selectate câte 2-3 persoane care eu mers în finală. Aici, din nou am prezentat speech-ul şi am răspuns la întrebări.

Sincer vorbind, eu am admirat persoanele care s-au prezentat foarte bine, fiindcă în cazul meu, imho, nu a fost chiar ceea ce am dorit. 😀

Când ţineam ambele discursuri am început să tremur aşa de tare că.. lol.. se vedea cum tremurau foile care le ţineam în mână. Nici acum nu pot să găsesc un răspuns real la acest mare dezavatanj care l-am avut, căci eu am experienţă în interacţiunea cu publicul şi. de obicei, chiar dacă am emoţii foarte mari, le ascund undeva într-o cutiuţă din sufleţelul meu şi nimeni nu le vede. Se vede că în cazul ăsta, deoarece era prima mea experienţă la acest concurs, ele au vrut să se facă cunoscute. 😀

Până la urmă, totul a fost bine 🙂 şi juriul a hotărât cine sunt câştigătorii aşa că eu am marea plăcere să felicit persoanele care s-au clasificat pe primele 4 locuri.

Locul 1 – Natalia Lungu

Locul 2 – eu

Locul 3 – Mihai Clapaniuc

Locul 4 – Iulian Baxan

Iar câteva persoane au primit menţiuni.

În speech-urile finaliştilor s-au reflectat următoarele idei:  Natalia a vorbit despre cum o fotografie ne poate transmite un mesaj cu mult mai semnificativ cuvintele. Mihai a vorbit despre bungee jumping corelând această activitate cu momente din viaţă. Iulian a vorbit despre faptul că trebuie să începem să fim oameni, iar eu le-am spus participanţilor că niciodată nu trebuie să le fie frică de eşecuri.

Toţi particanţii au primit diplome şi premii. Natalia va pleca în Londra la etapa internaţională a competiţiei, iar dacă voi găsi fondurile necesare, voi pleca şi eu :D. Cel puţin o să încerc să caut ceva, pentru ca apoi să nu regret că nu am încercat. 🙂

Le mulţumesc persoanelor care au organizat concursul şi participanţilor, fiindcă au creat o concurenţă dură pentru locurile câştigătoare.

Până la urmă, fiecare din noi este câştigător, fiindcă a obţinut o experienţă unică.

PS: Speech-ul meu îl veţi găsi în următorul articol întitulat Never be afraid to fail!

PPS: Dragi participanţi, ne revedem la anul! 🙂

Comments

comments

2 Comments

  1. Foarte frumos și foarte placut la inimă, am citit cu zîmbetul pe buze și cu imaginația ca fiind acolo prezent! Ești bravo! Cu tupeul și starea pozitivă pe care o deții, vei ajunge departe! Ahh da… și nu uita, că pentru oameni buni mereu se găsește ceva, vei găși acea sponsorizare pe care ți-o dorești atît de mult. Succes în continuare!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*