Provocare (Ziua 20)

Favourite memories as a child.

Da, ştiu că e trecut de miezul nopţii. Ştiu că am întârziat enorm de mult cu articolul, dar.. mereu va exista un dar pentru lucruri care câteodată intervin în locul obişnuinţelor.

Dar, azi nu vorbesc despre asta. Azi vorbesc despre amintiri. Ehhh, deşi câteodată urăsc chestia asta, eu îs genul de om care uneori se alimentează cu energie din amintiri plăcute. În momentele când îmi pare că lumea iaka, iaka se prăbuşeşte deasupra mea, e necesar să îmi aduc aminte de ceva frumos şi să să mă gândesc că ceea ce e mai bun abia urmează şi găsesc forţa necesară pentru a merge înainte.

Deşi am o mulţime de amintiri plăcute, totuşi sunt careva pe care începând cu vara aceasta am început să le apreciez cel mai mult. Totuşi zicala că apreciezi ceva doar când pierzi, s-a adeverit şi în cazul meu.
Amintirile mele sunt legate de vacanţele petrecute la bunici. Parcă şi acum văd cum alergam prin faţa porţii mă jucam cu copii de seama mea sau plângeam când deja era prea târziu şi bunica nu mă mai lăsa ‚în drum’, că aşa era obiceiul, seara, după o zi de lucru, toţi copii ieşeau la joacă în drum. Trebuei să menţionez aici că eu de câte ori mă duceam la bunici aveam de lucru. De foarte puţine ori m-am dus acolo doar pentru a mă odihni, cred că le pot număra pe degete. În celelalte ocazii, făceam care mai de care. Măturam ograda, hrăneam pui, raţe, puri de curcani, iepuri, care mai de care, căci bunicii mei aveau de toate. Mă duceam să duc viţelul la păscut, off.. ce aventuri mai erau şi astea, când viţelul era mai puternic decât mine xDD, bine că-i luam eu cu binişorul şi mă ascultau. O, mi-am amintit acum cum am muls prima dată o vacă, apoi o capră, numai câte nu m-au învăţat buneii. Vara era escapada mea la aer curat, escapada mea cu bicileta, că eu nu ţinema bicicleta în oraş, din lipsă de spaţiu. Când mă duceam acolo, eram cel mai fericit copil din lume. Iarna, lângă soba era o atmosferă de nedescris, cred că de aici mi se trage dragostea pentru cămine/sobe şi familia în jurul lor. De Paşte mă trezeam dimineaţa şi mă spălam cu un ou roşu, alb, apoi cu bănuţ, ca să fiu norocoasă şi cu bujori în obrăjori. Şi să vă mai spun ceva, la bunica am avut parte de prima dragoste, când îmi aduc aminte mă prăpădesc de râs. Ce minte de copilă tare mică mai aveam şi eu pe atunci.

Dacă m-aş pune să descriu fiecare amintire de la bunici, cred că mi-ar trebui foarte, foate multe articole. E păcat că eu am crescut şi casa amintirilor mele nu mai este, dar mă bucur că am avut parte de o copilărie minunată şi aş vrea ca copii mei să aibă parte de măcar a 10-a parte de tot ce am trăit eu în copilărie.

Comments

comments

2 Comments

  1. mi-a placut enorm de mult…sincer mam regasit in multe din cele scrise..cu iesirea in drum…cu vitelu…cu mulsul vacii…cu ouale si banitii de Paste…ah ce amintiri frumoase…la mine aceste amintiri inca nu sau terminat…din fericire..si le doresc tuturor copiilor sa aiba o asa copilarie..sincera..curata..fericita..si de neuitat…

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*