Provocare (Ziua 18)

Future plans/goals.

Am scris în articolul de ieri că mie îmi place să fac planuri de vitor. Azi trebuie să vorbesc despre ele, dar îmi rezerv dreptul de a păstra careva pentru mine că de altfel cum mai păstrez eu un mic mister?
În plus nu prea cred că vouă vă este interesant să citiţi fiecare mic detaliu care îl scriu despre ce vreau eu, fiindcă fiecare are propriile vise care le vrea îndplinite. Aşa că mai jos vedeţi o listă cu careva din planurile, visele mele pentru viitor.

1. Să dau cu bine examenele
2. Să plec ca voluntar pe termen scurt într-o ţară din UE.
3. Să-mi găsesc un serviciu mai bun pentru vară aceasta, pentru că deja am învăţat mai multe şi mi-am dezvoltat multe abilităţi.
4. Să fondez un ONG, deşi ideea la moment e cam vagă undeva în mintea mea.
5. Să fiu mamă şi să am un soţ iubitor şi o familie frumoasă cu minim 2 copii, să fie toată familia sănătoasă şi… mai multe detalii le ţin pentru mine.
6. Vreau să studiez şi/ sau să locuiesc o perioadă peste hotare.
7. Vreau o carieră frumoasă şi poate să fondez un mic busines de familie
8. UK, cei care mă cunosc ştiu despre ce e vorba.
9. Eu vreau foarte, dar foarte mult să am posibilitatea şi condiţia financiară necesară pentru a oferi 1-2 burse pentru elevi foarte buni, care provin din familii mai sărace, pentru a-i ajuta să obţină ceva mai mult în viaţă.
10. Casă pe pământ cu cămin, căci eu ador aşa ceva… dar asta e altă istorie, care are mai multe etape.

Sunt sigură că am uitat ceva, ah.. nu, am spus că nu vă spun totul.

Ne vedem mâine cu un nou articol 😉

PS: voi ce planuri măreţe de viitor aveţi?

Comments

comments

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*