Despre inspiraţie

Ce şmecheră mai e şi inspiraţia asta, bat-o vina…

Vine cu un avânt spectaculos în cele mai nepotrivite momente: pe la miez de noapte când nu poţi dormi sau dimineaţa devreme când abia începi să te trezeşti după o noapte de somn neîmplinit… şi până încerci să-ţi dai seama dacă ai visat sau ai formulat un şir logic al evenimetelor – ideile au zburat din căpşorul tău. Inspiraţia poate să-ţi facă o vizită şi când mergi în transportul public, când eşti la vreun eveniment sau când eşti plictisit dar cu multitudinea de sarcini pe care trebuie să le faci iar tu nu vrei nimic altceva decât să stai în patul călduţ cu o ceaşcă de ceai şi o carte bună sau în braţele persoanei iubite.

Pe cât sunt de binevenite ideile bune, pierderea lor doare… foarte mult. Mereu promiţi că o să ţii minte ideea x sau y pentru că e amazing, pentru că vei scrie un articol excelent pe blog, jumătate din conţinutul căruia deja îl ai ţesut cu cuvinte în pânza de idei, dar de cele mai multe ori totul se destramă… Pentru că mereu apare ceva mai important per moment, ceva care implică anumite responsabilităţi iar tu ca un adult nu poţi să le amâni sau să găseşti o metodă de a le împăca pe toate..

De.. complicată mai e şi treaba asta cu inspiraţia – cică nimic în viaţă nu-i uşor… Dar poate ideile sunt de fapt cu mult mai simple decât ne gândim noi? Poate ele sunt acele impulsuri care ne hrănesc sufletul pentru a deveni mai buni, pentru a ne face să zâmbim într-o zi nebună datorită unui tablou haios care îţi apare în background? Poate ele reprezintă haosul care nu trebuie să fie niciodată aşezat pe rafturi în cutiuţe de diferite mărimi sau culori? Poate că ele sunt unicele părţi care ne definesc, ne hrănesc sufletul, ne oferă vise şi speranţe, ne fac să existăm? Sau poate ideile reprezintă cărămizele unei arhitecturi pe care doar unii dintre noi au şansa să o vadă desăvârşită?

Poate ideile reprezintă izvorul nesecat al dorinţei de a cunoaşte mai multe, de a deveni mai bun? Poate din această cauză momentele de inspiraţie, indiferent de sosirea lor, miez de noapte sau zi mereu aduc cu ele un bagaj de sentimente şi senzaţii, care deşi pot pleca ulterior, lasă o amprentă în sufletul nostru, în palma vieţii iar noi ne scriem propria carte de chiromanţie şi aşteptăm cu nerăbdarea unui copil următorul capitol, pentru un alt deja-vu sau pentru o nouă amprentă…

Sper să ne revedem în curând 😉

Comments

comments

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*